Pages

miercuri, 28 decembrie 2011

Licenţe prelungite pentru Vodafone şi Orange

Executivul a decis prelungirea licenţelor operatorilor de telefonie mobilă Vodafone România şi Orange România până la 31 decembrie 2012, fiecare dintre cele două companii urmând să plătească o taxă de 6,4 milioane de euro pentru anul viitor - valoare proporţională cu sumele plătite la obţinerea licenţelor în anul 1996, calculată de ANCOM pe baza indexării valorilor istorice ale licenţelor.

telefonie

De asemenea, Autoritatea naţională de reglementare în comunicaţii a decis scoaterea la licitaţie în anul 2012 a tuturor frecvenţelor radio disponibile din benzile de 900 şi 1800 MHz, care sunt utilizate în acest moment de către Cosmote, Orange şi Vodafone. De asemenea, ANCOM va face toate demersurile pentru eliberarea şi includerea în licitaţie a benzilor de 800 MHz şi 2600 MHz, utilizate în prezent parţial de către Ministerul Apărării Naţionale.

Noile licenţe vor intra în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2013, în cazul benzilor deţinute în prezent de Orange Romania şi Vodafone România, şi, respectiv, cu data de 6 aprilie 2014, în cazul benzilor deţinute în prezent de Cosmote.

Soluţia acordării drepturilor de spectru radio în benzile de 900 MHz şi 1800 MHz prin procedură de selecţie competitivă, cu intrarea lor în vigoare după expirarea celor deţinute, este în deplină concordanţă atât cu prevederile din legislaţia europeană relevantă referitoare la acordarea resursei de spectru radio, cât şi cu legislaţia naţională. Totodată, soluţia aleasă oferă şanse egale şi operatorului care nu deţine în prezent drepturi de utilizare a frecvenţelor în benzile de 900 şi 1800 MHz.

Cătălin Marinescu, preşedintele ANCOM, susţine că metoda licitaţiei a fost aleasă pentru că este „soluţia cea mai echitabilă, mai corectă şi mai transparentă, care ne va permite în acelaşi timp să maximizăm eficienţa utilizării spectrului şi să realizăm valoarea reală a acestei resurse limitate a statului român, în beneficiul concurenţei şi utilizatorilor. În contextul în care România este deja acoperită cu mai multe reţele de comunicaţii mobile şi penetrarea este de 110%, selecţiile comparative, care pun accentul pe viteza şi dimensiunea dezvoltării de infrastructuri, sunt mai puţin justificate”.

Preşedintele ANCOM a mai precizat că licitaţia va permite şi intrarea unor noi competitori pe piaţa românească. Licitaţia va avea loc în prima parte a anului viitor. Până atunci, Autoritatea va concepe un design detaliat al licitaţiei, pe care îl va supune consultării publice. Licitaţia va fi concepută astfel încât să asigure condiţii egale, nediscriminatorii, proporţionale şi transparente pentru toţi operatorii interesaţi să activeze pe piaţa românească.

Sursa: chip.ro

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

 
Powered by High tech Blog™