Pages

joi, 29 septembrie 2011

Totul despre Google+. Ghid pentru începători de la A la Z

Google+, reţeaua de socializare cu cea mai rapidă creştere, şi-a deschis de curând porţile pentru toată lumea, după ce vreme de aproape trei luni a acceptat membri doar pe bază de invitaţie. Chiar şi aşa, numărul curioşilor a sărit de 50 de milioane, o valoare pe care dacă o reprezentăm într-un grafic comparativ alături de evoluţiile altor site-uri de socializare (Facebook, MySpace) pare cu adevărat incredibilă.

Interesul manifestat cere imperios un ghid pentru începători. Poate că pentru utilizatorii cu vechime termeni precum "Stream" (Flux) sau "Circles" (Cercuri) nu mai sunt demult un mister, însă cei care iau acum primul contact cu reţeaua Google vor găsi utile aceste informaţii.

În cele ce urmează, vă vom pune la dispoziţie un tutorial pas cu pas pentru crearea unui cont pe Google Plus, alături noţiunile elementare care vă vor ajuta să înţelegeţi mai bine cum funcţionează acest site de socializare.


I. Crearea contului de Google+ dacă aveţi deja cont Google (GMail)

Accesaţi adresa plus.google.com şi alegeţi opţiunea "Conectaţi-vă". Completaţi datele de profil conform indicaţiilor de la capitolul III.

II. Crearea contului de Google+ dacă nu aveţi cont Google

1. Accesaţi adresa plus.google.com şi faceţi click pe textul "Creaţi un cont", poziţionat în căsuţa de înscriere din partea dreaptă a paginii.


2. Completaţi datele din formular, introduceţi codul "captcha" de verificare şi faceţi click pe box-ul de "Accept" asociat cu condiţiile de utilizare a serviciilor şi politica de confidenţialitate.


3. După introducerea datelor, veţi fii înştiinţaţi că la adresa de e-mail specificată a fost trimisă o scrisoare de confirmare. Confirmaţi prin click pe link-ul indicat în e-mail şi urmăriţi în continuare paşii.


4. Procesul se finalizează abia după ce alegeţi o a doua verificare a contului, de data aceasta prin SMS sau apel de voce. Introduceţi numărul de telefon şi aşteptaţi mesajul cu codul de confirmare.


5. Introduceţi codul în căsuţa de confirmare din browser, observaţi redirecţionarea către pagina de creare profil Google+ şi urmaţi paşii de mai jos.

III. Crearea profilului de utilizator Google+

1. Introduceţi prenumele, numele de familie şi sexul. Opţional, adăugaţi o fotografie de profil.

2. Completaţi câmpurile Şcoală, locul unde lucraţi şi adresa unde locuiţi - toate aceste detalii sunt opţionale. Dacă nu doriţi să le publicaţi, lăsaţi câmpurile goale şi treceţi la pasul următor.


3. Tot opţional, căutaţi contacte pe care să le adăugaţi în liste (în aşa zisele cercuri - prieteni, familie, cunoştinţe etc.) prin intermediul Yahoo! şi Hotmail sau săriţi la pasul următor.


4. Adăugaţi contactele sugerate de Google (dacă vă interesează sugestiile) sau faceţi click pe "omitere" şi finalizaţi procesul de creare profil.

IV. Interfaţa Google+

Este constituită din cinci secţiuni (vezi foto, iconiţele de la stânga la dreapta):
  • Acasă (Home)
  • Fotografii (Photos)
  • Profil (Profile)
  • Cercuri (Circles)
  • Jocuri (Games)

Aceste secţiuni sunt amplasate în partea de sus a paginii. Să le detaliem pe fiecare în parte.

1. Acasă (Home)

Acasă (Home) reprezintă pagina principală a reţelei Google+, cea care vă va întâmpina de fiecare dată când accesaţi contul. Aici apar toate noutăţile de la persoanele pe care le-aţi adăugat în cercuri (le puteţi filtra în funcţie de cercul de interes dorit - observaţi coloana din stânga).

Pe coloana centrală apar mesajele postate în flux, simple sau însoţite de conţinut multimedia (poze, clipuri video). Prin intermediul căsuţei de flux, puteţi adăuga propriile postări.

După ce terminaţi de scris mesajul, selectaţi cercurile care au permisiunea să vadă postarea voastră. Spre exemplu, dacă aveţi o părere radicală despre un anumit lucru, ar fi bine să vă adresaţi doar familiei şi prietenilor apropiaţi. În schimb, dacă aveţi o recomandare generală, alegeţi ca postarea să fie publică - vizibilă de către toţi cei care vă urmăresc.

Coloana din dreapta, secundară, conţine lista persoanelor adăugate în cercuri, link-ul de acces către platforma de video chat "Hangouts" şi link pentru căutarea de noi contacte.


2. Fotografii (Photos)

Secţiunea foto ne întâmpină cu fotografii ale persoanelor din cercuri. Pe coloana din stânga avem însă link-uri prin intermediul cărora putem vizualiza pozele realizate de noi cu telefonul sau albumele noastre cu poze.

Adăugarea de fotografii şi albume se face accesând link-ul "Încărcaţi fotografii noi", situat în colţul din dreapta al paginii.


 
3. Profil (Profile)

Pagina de profil conţine datele tale personale, dar şi postările, fotografiil şi clipurile adăgate de tine plus paginile Web care ţi-au plăcut (cele pe care le-ai votat cu "+1").


 4. Cercuri (Circles)


Cercurile sunt nucleul serviciului Google+. Ele conţin persoanele cărora le distribuiţi conţinuturi şi ale căror postări le vedeţi. Găsiţi persoane pe care le cunoaşteţi, apoi trageţi-le şi plasaţi-le în cercurile care corespund relaţiilor pe care le aveţi în viaţa reală.


5. Jocuri (Games)

Este cea mai nouă categorie din Google+. După modelul jocurilor integrate în Facebook, şi cele din Google+, majoritatea, sunt orientate către socializare şi sunt gândite în aşa fel încât să-ţi reţină atenţia mult timp (Angry Birds, Bejeweled)sau să te facă să revii pentru a continua dezvoltarea caracterului sau a elementelor pe care le controlezi (Cityville, Crime City etc.).

V. Articole Google+

Acestea sunt în momentul de faţă principalele informaţii de care ai nevoie pentru a putea folosi reţeaua la un nivel elementar. Pentru mai multe detalii legate de fenomenul Google+, am alcătuit o listă cu câteva articole interesante:

 Sursa: go4it.ro


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

 
Powered by High tech Blog™